În ciuda eforturilor din ultimii ani ale autorităților din București, adăposturile sunt în continuare pline. Căței de toate vârstele își așteaptă cu nerăbdare șansa la o viață normală. Unii au noroc și pleacă din cuști după câteva luni. Pentru alții, însă, așteptarea ține și câțiva ani. Pentru aceștia, în weekend, ASPA organizează un târg de adopții pe esplanada Parklake Shopping Center din Capitală.
20 de căței cu vârste de la câteva luni la 4 ani își caută familie
Lulu, Max, Tasha sau Charlie sunt doar câțiva dintre cei 20 de căței care vor fi aduși de ASPA de la adăposturile Bragadiru și Mihăilești. Negri, albi, roșcați sau bruni, pătați sau tărcați, cu toții vor aștepta nerăbdători să fie aleși de o familie iubitoare și să plece acasă pentru totdeauna. Printre ei se numără și veterana Veverița, o cățelușă de talie medie, roșcată, care se apropie de vârsta de 4 ani.

Târgul de acum 2 ani, un succes
Organizatorii au ales esplanada centrului comercial după ce ediția trecută organizată aici s-a bucurat de un real succes. „În 2023, la târgul organizat atunci, toți cei 20 de căței pe care i-am adus au fost adoptați. Sperăm să fie de bun augur și ediția de anul acesta. Am ales să aducem tot 20 de blănoși, în speranța că toți își vor găsi un cămin în acest weekend”, a declarat pentru Pets&Cats Cătălina Trănescu, directorul Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București.

Toți cățeii, deparazitați și microcipați
Fiecare cățel prezent la târgul de adopții este deparazitat și microcipat, iar dacă vârsta o permite și sterilizat. Târgul va avea loc sâmbătă, 26 aprilie, între orele 10 și 17, iar intrarea este gratuită. La fel și adopția.
