Târg de adopții în Parcul Rozelor din Timișoara. Zeci de căței își așteaptă șansa la o viață mai bună

foto poli Cățelul care așteaptă o casă primitoare FOTO Asociația Poli

Asociația „Poli” va organiza un nou târg de adopții în Timișoara, sâmbătă, 31 mai, între orele 10:00 și 17:00, în Parcul Rozelor. Zeci de căței își așteaptă șansa la o viață mai bună, alături de o familie care să le ofere dragoste și stabilitate. Târgul reprezintă un prilej minunat pentru timișoreni de a cunoaște animăluțele disponibile pentru adopție și de a face o faptă bună, care le va umple casa și inima de bucurie.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Târg de adopții în Parcul Rozelor din Timișoara

„Vizitatorii vor avea parte de interacțiuni directe cu blănoșii, sfaturi despre adopția responsabilă și ocazia de a deveni eroi în ochii unor suflete care nu cer decât un loc pe care să-l numească <acasă>”, au transmis reprezentanții Asociației „Poli”.

Fiecare animal este deparazitat, vaccinat și sterilizat.

Asociația „Poli” este din localitatea Giarmata-Vii (aflată la o distanță de 10 kilometri de Timișoara), unde a organizat numeroase târguri de adopții. Asociația are în grijă aproximativ 70 de pisici și câini, care au ajuns acolo fie de pe stradă, fie aduși de oameni care i-au găsit bolnavi sau răniți în accidente rutiere.

Cățelul care așteaptă o casă primitoare FOTO Asociația Poli

Comentarii

  1. Salvati biomasa! si catelul va va returna serviciile cand veti fi batrani si bolnavi.

    Dati-le o viata mai buna cateilor! Cateii stiu sa diferentieze viata buna de cea rea – adesea vedem catei abandonati pe camp ca se spala, se cumontesc si vin sa se gudure pe langa oamenii din Herastrau, dar vorbesc aici doar de cateii interesati in viata mai buna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OSZAR »